București, 29 iulie 2024 – De la recomandări de destinații și sfaturi de călătorie, până la cunoscutele ghiduri ce includ obiective turistice de vizitat într-o anumită perioadă, recomandări de restaurante sau împărtășirea propriilor experiențe despre o destinație turistică, #TravelTok a devenit destinația preferată pentru călătorii și locul în care comunitatea pasionaților de călătorie își găsește inspirația în planificarea următoarei vacanțe. Cu peste 1,6 milioane de postări până în prezent, #TravelTok este una dintre cele mai prezente comunități de pe TikTok și aduce împreună milioane de oameni din întreaga lume în jurul unei pasiuni comune: călătoriile.

Printre trendurile care s-au evidențiat recent pe #TravelTok se numără și Destination Dupes, prin care comunitatea prezintă variante mai puțin cunoscute, mai accesibile și la fel de impresionante ale unora dintre cele mai populare destinații de vacanță. De la plaje ascunse de lume, la castele parcă scoase din basme, pasionații de călătorie împărtășesc comunității bijuteriile mai puțin știute ale lumii, având oportunitatea de a descoperi locuri, culturi, dar și experiențe noi, de care se pot bucura pe îndelete.

Iată câteva dintre locurile recomandate de comunitatea #TravelTok:

În Europa

  • Albania îmbină plajele sălbatice și peisajele montane și reprezintă o alternativă pentru locurile exotice din Thailanda.
  • Tropea, un orășel superb situat în sudul Italiei, poate fi o variantă pentru cei care vor să evite aglomerația de pe Coasta Amalfi.
  • Pentru cei caută alternative la marile capitale europene sau își doresc să descopere noi experiențe locale, Bologna, capitala mâncării italienești, poate reprezenta o alternativă a Romei, în timp ce în locul Parisului turiștii pot opta pentru Montpellier, foarte similar din punct de vedere arhitectural și istoric. De asemenea, pentru a evita aglomerația din Copenhaga, Aarhus, capitala culturală a Danemarcei, ar merita mai mult de o vizită.

În România

  • Tuzla, destinație recunoscută pentru apa turcoaz și plaja sălbatică, poate fi o variantă pentru cei care își doresc să evite locuri supraaglomerate cum este Grecia, sau mai puțin accesibile, cum sunt Maldive sau Bali.
  • Lacul Colibița, comoară situată în județul Bistrița, reprezintă o variantă pentru persoanele care călătoresc în țări precum Elveția și Austria pentru a se bucura de peisajele lor montane, de lacurile și de drumurile spectaculoase.
  • Bușteni și traseele sale montane au fost recomandate pe TikTok ca alternativă a Alpilor elvețieni.
  • Grădinile Romane, care se află pe malul lacului Bicaz, au fost catalogate de comunitate drept „surorile” mai accesibile ale Lacului Como din Italia.

Pe măsură ce conținutul de travel de pe TikTok continuă să crească, #TravelTok rămâne un punct de referință pentru toți cei pasionați de explorare și aventură. Cei care își planifică următoarele călătorii se pot lăsa inspirați de conținutul autentic de travel de pe TikTok, accesând, de asemenea, hashtag-uri precum #travellife (3,7 milioane de postări), #traveltips (687,8 mii de postări) sau #travelhacks (164,3 mii de postări).