62% dintre utilizatorii români au spus că au experimentat forme de cultură offline după ce le-au descoperit pe TikTok, cum ar fi vizionarea unui film la cinema, cumpărarea de cărți sau mersul la o expoziție, cu 4 procente mai mult decât media europeană.

TikTok este un loc unic unde peste 150 de milioane de europeni se reunesc pentru a descoperi conținut, a se exprima, a se inspira și a învăța unii de la alții. Indiferent dacă sunt interesați de arhitectură, muzică, sport sau literatură, utilizatorii apelează la TikTok pentru a descoperi cultura și pentru a se exprima creativ.

Un studiu recent realizat de Ipsos, o companie globală de cercetare de piață, arată că 87% dintre utilizatorii români ai TikTok au învățat ceva nou pe platformă, în timp ce 66% au creat ceva inspirat de ceea ce au văzut pe platformă (comparativ cu 62% media europeană). Acestea se numără printre concluziile prezentate în Unlocking Culture in Europe, un raport realizat de Ipsos pentru 8 țări europene, printre care și România, care analizează modul în care TikTok permite utilizatorilor europeni (inclusiv români) accesul și participarea la diferite forme culturale și crearea unor noi comunități.

Promovarea exprimării creative

La TikTok, îi sprijinim pe creatori să își dezvolte carierele creative, în timp ce îi ajutăm să se conecteze cu comunitățile din întreaga Europă și la nivel global. 75% dintre utilizatorii TikTok din România (69% dintre utilizatorii TikTok din Europa) au declarat că platforma îi ajută să se exprime liber și să-și împărtășească pasiunea pentru diverse forme de cultură, de la muzică și pictură până la noi preparate culinare locale sau modă.

Datorită gamei largi de instrumente și resurse ale platformei, precum și mulțumită culturii sale incluzive și participative, platforma încurajează creativitatea și exprimarea și contribuie la creșterea diversității expresiei culturale în Europa.

Descoperirea culturii

TikTok este, de asemenea, o platformă care ajută utilizatorii să descopere conținut cultural. Un procent relevant (70%) de utilizatori români (59% media UE) a declarat că TikTok oferă acces la experiențe pe care altfel nu le-ar putea avea în lumea reală. TikTok le permite artiștilor să găsească noi audiențe și utilizatori pentru a descoperi diferite expresii culturale, în special forme culturale mai tradiționale. Prezența pe TikTok a permis muzeelor, precum Uffizi Gallery (IT), National Del Prado Museum (ES), Rijksmuseum (NL), precum și celor mai mari festivaluri culturale din România, precum TIFF și FITS, să rămână conectate cu publicul și să atragă noi audiențe, folosind instrumentele TikTok pentru a găsi modalități noi și inovatoare de a-și prezenta activitățile.

De asemenea, pentru a marca Ziua Națională a Lecturii în România, în luna februarie am lansat hashtag-ul oficial #ZiuaLecturii, unde românii sunt încurajați să împărtășească cum i-a influențat cititul, inspirând și mai multe persoane să descopere pasiunea pentru citit. Pentru a încuraja alți oameni să se alăture inițiativei și pentru a-i inspira să se bucure de literatură, am lucrat cu o serie de creatori îndrăgiți din România, inclusiv creatori care și-au construit o comunitate pe platformă datorită conținutului dedicat cărților, printre care se numără @booksstopia, @4fara15, @maracalli, @z.catalinionut, @amyclaire_97, @vladvaida, @dunaevalec, @adinamarina1, @andreeasuciu111, @anisoreac, @magdyz și @deni.elenaa, care au primit provocarea de a vorbi despre o carte care a avut un impact important în viața lor.

Platforma ajută comunitatea să crească

TikTok conectează oamenii și comunitățile din toată Europa, încurajează empatia și înțelegerea, transcende granițele și modelează cultura. Acest lucru este vizibil prin faptul că unul din doi utilizatori români consideră că TikTok aduce oamenii mai aproape, în timp ce 63% consideră că platforma îi ajută să înțeleagă mai bine ce fac alții și cum trăiesc.

La TikTok, ne mândrim cu faptul că platforma îi ajută pe utilizatori să se simtă parte dintr-o comunitate cu valori și interese comune. TikTok oferă un port sigur pentru exprimarea culturală în Europa și, în același timp, depune eforturi pentru a se asigura că utilizatorii europeni sunt în siguranță atunci când se implică pe platformă. Activitatea platformei include instrumente de gestionare a timpului petrecut în fața ecranului pentru adolescenți, precum și eforturile continue de a modera conținutul și de a combate dezinformarea. Vom continua să promovăm un mediu sigur și primitor, pentru a ajuta comunitatea să prospere și să uimească lumea cu creativitatea sa.

Metodologie

Raportul, comandat de TikTok companiei globale de cercetare de piață Ipsos, se bazează pe rezultatele unui sondaj efectuat pe 8.000 de utilizatori TikTok din opt țări ale Uniunii Europene: Belgia, Germania, Franța, Italia, Polonia, România, Spania și Suedia.